SDMO se afla într-un proces continuu de crestere si extindere pe noi piete, bazându-se pe o retea de distributie prezenta în peste 25 de tari, cu opt filiale la nivel global si trei divizii regionale în Franta. Receptivitatea companiei se bazeaza pe dezvoltarea a cinci platforme de depozitare, care, în colaborare cu filialele, constituie o retea comerciala foarte eficienta. SDMO este un specialist în domeniul productiei generatoarelor cu o experienta de peste 40 de ani, oferind solutii energetice la cheie. Compania foloseste expertiza sa pentru a-ii ajuta clientii în îndeplinirea cerintelor specifice, prin dezvoltarea continua a gamelor, în special Rental Power, dedicata închirierilor, cu puteri pornind de la 2.75 kVA la 2.500 kVA. Pentru a oferi energia necesara pentru activitatile de zi cu zi, un alt principiu definitoriu al companiei îl reprezinta protectia mediului înconjurator, în acest sens dezvoltând diverse strategii, atât de productie cât si de functionare.

” Putem implementa orice tip de proiect, foarte rapid ii eficient.SDMO este una dintre putinele companii din lume care poate oferi solutii pornind de la puteri de 1 kVA pâna la peste 5 MW”, Åžtefan Blaer General Manager, BT Best Tools Company”.

Reducerea emisiilor
SDMO foloseste o expertiza tehnica de ultima ora pentru a ajuta la reducerea emisiilor si la protejarea sanatatii publice. Exista directive europene care reglementeaza aceste emisii, iar principiile se aplica pentru motoarele de tip 3A. În prezent, toate grupurile electrogene din gama Rental Power sunt în conformitate cu aceasta legislatie deosebit de stricta.

Reducerea poluarii fonice
Pentru a îndeplini cerintele actuale de reducerea zgomotului produs, sume importante au fost investite în tehnologie de ultima ora, precum si în metodele traditionale pentru detectarea poluarii fonice în laborator (masurarea nivelului de sunet, microfoane etc). Prin reducerea zgomotului rezultat, grupurile electrogene au astfel, un nivel optim, SDMO putând oferi solutii ideale pentru organizarea tuturor tipurilor de evenimente. Mai exact, aceasta tehnologie este potrivita pentru mediile sensibile, cum ar fi zonele urbane, spitale etc. De asemenea, unitatile de control si conexiunile electrice sunt separate de ansamblul motor/alternator printr-un perete izolator care asigura acelasi nivel de zgomot chiar ii cu usile deschise.

Rezistenta în conditii grele de utilizare
Grupurile electrogene sunt dotate cu iasiuri ranforsate ii echipamente care se concentreaza pe garantarea sigurantei utilizatorului, cât si a echipamentului. Acestea au fost proiectate pentru a îndeplini cerintele specifice ale pietei din domeniul închirierii în ceea ce priveste manevrabilitatea, siguranta ii performanta.
Gama Rental Compact ofera o solutie concreta adaptata cerintelor actuale. Ingeniozitatea, eficacitatea si capacitatea industriala sunt ingredientele cheie ale acestor produse noi, special concepute pentru a rezista conditiilor grele de utilizare.

Aparate de sudura
Grupurile electrogene combina tehnologia dezvoltata pentru gama portabila Rental Power, aceasta având capacitatea atât de a furniza energie electrica, cât ii de a suda.

Lumina la locul de munca
SDMO ofera si o gama de turnuri de iluminat care pot fi adaptate pentru a se potrivi oricarui tip de mediu. Aceste turnuri au fost proiectate pentru a îndeplini cerintele specifice ale utilizatorilor. Compania are o prezenta extrem de activa pe piata din România, atingând o cota de piata importanta atât pe segmentul de echipamente portabile, cât ii pe cel al generatoarelor stationare sau al solutiilor speciale. Societatea BT Best Tools Company, distribuitorul pentru România al generatoarelor, acopera mai multe segmente de piata precum cel industrial, închirieri sau proiecte speciale. A reuiit sa dezvolte cu succes mai multe canale de distributie pentru toata gama de echipamente din portofoliul grupului SDMO.
B.T. Best Tools Company a fost înfiintata în anul 2006, începându-ii activitatea prin distribuirea echipamentelor de curatenie din gama mica precum: aspiratoare profesionale, maiini de spalat pardoseli ii maiini de maturat. În timp, gama de echipamente a fost diversificata, dezvoltând trei divizii separate. Prima divizie se ocupa acum în continuare de vânzarea echipamentelor de curatenie ii echipamentelor de salubrizare, a doua de grupuri electrogene, iar a treia o reprezinta partea de reprezentare ii distributie a echipamentelor de constructii.

Click – Toată gama de generatoare pentru închiriere de la Best Tools

B.T. Best Tools Company S.R.L.
Autostrada Bucuresti-Pitesti km 11,5
Domnesti – Ilfov – 077090
T: (40-21) 318.36.87; F: (40-21) 318.36.89
vanzari@best-tools.ro
www.best-tools.ro